FESTIVALUL FILMULUI JAPONEZ – ZIUA 1 – Viitor luminos

festival-film-japonez_small.jpg

A fost odată ca niciodată un e-mail primit de la o prietenă (thanks Elena!). Avea două ataşamente, afişul pe care-l vedeţi alături, şi o descriere sumară a fiecărui film. L-am dat mai departe în stilul: “Te interesează festivalul de film japonez?” “What is a ‘festivalul de film japonez’?” “Ia de vezi”.

Şi din mail în mail, din forward în forward şi din click în click am contribuit şi eu la umplerea pe viitor a sălii Cinematecii Eforie – acolo, pe o străduţă care coboară graţios, în spate la McDonald’s-ul de lângă Cişmigiu. După discuţii care au durat cam o săptămână, mă întâlnesc cu un coleg de facultate care îmi delimitează clar şi concis întreaga mea săptămână viitoare:“Mergem la toate.”“Serios?”“Ai altceva mai bun de făcut?”

Este gratis, este seara, este festivalul filmului japonez. Ca atare, de la 19:00 în fiecare seară (începând de luni) mă găsiţi la Cinematecă. Iar în fiecare zi dau, de la 16:00, în reluare filmul din ziua precedentă.

Weekendul a început plutitor, uşor fosforescent, şi destul de ambiguu. Am văzut “Viitor luminos” (“Bright Future”) al lui Kyioshi Kurosawa. Când i-am citit numele, n-am văzut decât numele de familie, şi mi-am dat seama mai încolo că este de fapt celălalt Kurosawa. Domnul Akira sper că nu va pune la suflet faptul că, pentru o zi, i-am atribuit un astfel de film. Filmul nu are multe personaje, dar reuşeşte să zăpăcească firele narative într-un fel care te îndeamnă la o a doua vizionare (în particular, desigur; nu mi se pare un film pe care să-l vizionezi la cinema, cu lumea chicotind în jurul tău). Descrierea oferită de Cinematecă sună în felul următor:

VIITOR LUMINOS/ BRIGHT FUTURE/ AKARUI MIRAI

Japonia, 2002/color/ s.engl /s.romana/ 115 min/ Dramă

bright_future_poster.jpgDoi tineri cam ciudaţi, Nimura şi Mamoru, colegi de muncă la o fabrică de prosoape, sunt la fel de exasperaţi de munca lor monotonă. Nimura vede un viitor luminos doar în vis, în timp ce Mamorou se distrează adaptând o meduză veninoasă în apă dulce. Într-un atac de furie, primul ucide familia şefului său. Celălat aruncă meduza în canalul oraşului Tokio. Un film despre decepţia tinerilor şi despre lipsa de comunicare dintre generaţii.

Asta, şi ceva ce am citit pe Wikipedia despre regizor, m-au făcut să cred că este un J-horror, dar m-am înşelat amarnic. Mai trebuie să observ că, în descriere, se face confuzie între Mamoru şi Nimura: Mamoru îşi omoară şeful, Nimura aruncă meduza, dar hai, să trecem peste…

Incepând de la ideea centrală (pe care a sfâşiat-o, a tăiat-o şi ne-a arătat mândru bucăţile, care, surprinzător, au un sens) şi sfârşind cu cele două seturi de subtitrări – în engleză şi în română, care, în anumite situaţii, nu se potriveau – filmul este o experienţă unică. N-o să-i fac o recenzie încă, pentru că sunt multe elemente care nu se leagă şi cer o a doua vizionare. Alţii sunt mai competenţi decât mine în sensul ăsta, aşa că arunc o rugăminte către cei care m-au însoţit în aventura cu meduza: uitaţi-vă aici, sau aici, şi poate mai vedeţi odată filmul, aşa cum am eu de gând să fac. Incă nu sunt sigur cum să-l privesc.

Pot să zic, în schimb, că nu mi s-a părut (decât adiacent) un comentariu despre lipsa de comunicare între generaţii. A avut, într-adevăr trei elemente care au susţinut ideea asta şi toate recenziile peste care m-am uitat zic că asta este ideea centrală. Ok, ai tatăl care încearcă să comunice cu fiul său aflat în închisoare, ai sumedenia de momente stânjenitoare şi dialoguri anapoda dintre părinţi şi copii, şi oameni care caută în altă parte o legătură pe care n-au putut s-o aibă cu propriul copil, dar nu cred că asta este esenţa.

Cred că filmul ţinteşte exact spre ce scrie în titlu – un viitor luminos, şi felurile în care fiecare percepe lucrul ăsta. Mamoru şi-a ucis şeful nu din furie, ci dintr-un plan bine pus la punct care ducea, în final, la o formă de libertate. Nimura îşi vedea viitorul în vis ( filmul începe cu o scurtă naraţiune din partea lui “I’ve always had lots of dreams when I sleep. The dreams have always been about the future. The future in my dreams was always bright with hope and peace. So I’ve always loved to sleep. That is, until just recently…”), dar visele devin din ce în ce mai întunecate, până când nu mai au nici un sens – iar motivul, din câte întrezăresc eu, este apartenenţa la un grup (vezi momentul când banda de tineri îmbrăcaţi la fel – Che Guevara T-shirts, yay! – încearcă să scape de poliţie şi Nimura îi avertizează, evident ca urmare a unui vis). Motive asemănătoare se găsesc pentru fiecare personaj din film: de la şeful enervant care încearcă să îşi înţeleagă subalternii, la tatăl lui Mamoru pentru care viitorul străluceşte abia după ce vede îndeplinită ultima dorinţă a fiului său.

Pe parcurs filmul devine, surprinzător, optimist. Coloana sonoră este veselă şi este introdusă treptat. Melodia centrală o observi din momentul când scapă meduza şi din ce în ce mai des când meduzele otrăvitoare se răspândesc în canalele Tokyo-ului. La sfârşit pleci din sală cu ritmul vioi sunându-ţi în urechi, şi la întrebarea „Ti-a plăcut filmul?”, ceva te împiedică să zici nu.

Advertisements
This entry was posted in Festivalul Filmului Japonez 2008. Bookmark the permalink.

One Response to FESTIVALUL FILMULUI JAPONEZ – ZIUA 1 – Viitor luminos

  1. Good post. I learn something new and challenging on sites I stumbleupon on a daily basis.
    It’s always exciting to read through content from other authors and practice something from other web sites.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s