Hotel Chelsea

Zilele trecute, când încă mai citeam Kavalier&Clay, am ajuns să vorbesc cu Cristi despre America perioadei post-Beat, adică vremurile de după anii ’50, ce încă avea un Kerouac, un William S. Burroughs sau un Ginsberg, dar care îşi deschidea braţele si către noua generaţie de artişti – printre care i-am menţionat pe Bob Dylan şi Sex Pistols.

Atunci m-am gândit unde i-ai fi putut găsi pe toţi ăştia într-un singur loc, şi acum, după ce am stat două ore să caut locuri bântuite pe wikipedia, am găsit răspunsul sub forma fantomei lui Sid Vicious care cică bântuie Hotelul Chelsea, din Manhattan, New York. Sid Vicious a cântat la bass pentru Sex Pistols şi povestea oficială spune că şi-a înjunghiat iubita (Nancy Spungen) într-o cameră a Hotelului Chelsea, şi înţeleg că a murit de-o supradoză în acelaşi hotel. Toate bune şi frumoase, aşa aflu şi eu chestii pe care teoretic trebuia să le ştiu deja, şi mă uit multă vreme la sumedenia de nume albastre ale rezidenţilor Hotelului Chelsea. Scriitoriceşte avem aşa: Kerouac care şi-a scris On The Road acolo, Arthur C. Clarke cu 2001: A Space Odyssey (da, şi Kubrick a ajuns prin Hotel Chelsea), Mark Twain şi alţii. Muzicaliceşte, Dylan şi chitaristul de la Sex Pistols deja îndeplinesc condiţiile discuţiei; dar îi aruncăm acolo şi pe Hendrix şi Joplin, ca să fie meniul complet, sau Dee Dee Ramone şi Edith Piaf. Şi mulţi alţii.

Ca să închei, oftez şi vă dau link către un blog destul de mişto al hotelului, la care m-am abonat şi eu: Living With Legends. Şi am mai aflat despre cartea asta, scrisă de Ed Hamilton. To whom it may concern…

Later Edit: Multumesc Bogdan! Addendum: L-am omis Leonard Cohen, si el rezident al lacasului, cu piesa Chelsea Hotel pe care o puteti asculta aici.