Top 5 locuri de cumparat carti

Luand cu nesimtire linkul de la stirile lui Jen de pe bookblog, am gasit Bookstore Guide si top 5-urile lor despre carti. Deocamdata au doua (Central Europe si Impressive Appearance)

L-am gasit mai demult, cand cautam despre Anthony Frost de la noi – pe langa care au informatii doar despre Carturesti. Asta e, dar poate s-or mai face remarcate si altele (libraria Nautilus, de exemplu?).

Din Top 5 din Europa Centrala, Red Bus Bookstore din Budapesta mi se pare cel mai misto (in principiu pentru poza cu bicicleta pe care au ales-o). Data viitoare cand ajung trebuie sa trec pe acolo.

Si acum Bookstore Guide este in blogroll la mine.

După furtună

Ãsta-i un post-combo din „cum se învârte lumea în jurul meu de când am scris ultima oară” şi „ce găsim astăzi pe net via google reader”. Nu ştiu de ce i-am dat titlul ăsta, dar am avut parte de multe furtuni până acum, cea mai recentă fiind una care m-a prins band bere cu Alin la Curtea Berarilor, şi m-a făcut să descopăr că halba la un litru se poate consuma şi pe ploaie.

Things that won’t get lost

Old man look at my life,
Twenty four
and there’s so much more
Live alone in a paradise
That makes me think of two…

Voiam sa pun melodia asta mai demult. O ascult de cand am vazut Stranger Than Fiction (ca e pe soundtrack), si acum mi s-a nazarit de-am postat-o. Am mai vazut o varianta mai recenta aici, si mi s-a parut foarte misto ca si acum isi tine ochii inchisi cand canta.

Neil Young – Old Man

My Pulp Evening

Who knows what evil lurks in the hearts of men? The Shadow knows!

Tocmai am văzut The Shadow, filmul din 1994 cu Alec Baldwin în rolul principal. Nu a fost incredibil, dar a avut nişte idei destul de bine puse în scenă (de exemplu un întreg hotel ascuns de populaţia New York-ului prin hipnoză).

Şi în pauzele pentru reclame, am aflat câte ceva despre personaj, printre care: a fost unul dintre cei mai faimoşi eroi pulp ai secolului XX, cu apariţii prin diverse benzi desenate, filme, graphic novels, jocuri etc.; e recunoscut ca sursa de inspiratie pentru o serie de alti eroi in stilul pulp (Batman, de exemplu, sau V, din “V for Vendetta”); a fost introdus în 1930 la radio, în cadrul “Detective Story Hour” (de ce nu mai sunt programe din astea?), în care se citeau povestiri din Detective Story Magazine (publicată de Street&Smith – cică “the nation’s oldest and largest publisher of pulp magazines”); şi am mai găsit că, în cadrul pieselor radiofonice de mai târziu, prin ’37, Orson Welles a fost vocea pentru The Shadow.

Şi aşa m-am pomenit pe youtube, unde acum o să stau să ascult Death House Rescue. Mă îndoiesc că mai e cineva interesat de asta, dar hai să postez aici toate părţile. Let the pulp frenzy begin!

The Shadow: Death House Rescue

Part 1/3

Acum despre camere de scris

Unde somnul raţiunii naşte monştrii, somnul meu de după-amiază naşte lucruri foarte mişto – pe blogurile altora.

În speţă, pe Moonlightblues am dat de articolele astea. Da, sunt o serie de articole despre încăperile unde scriitorimea îşi manifestă elanul artistic. De la Byron şi Darwin până la Graham Swift, vezi o serie de birouri (unul din cele mai originale colţuri mi s-a părut cel al lui AL Kennedy).

Mai găseşti şi camere care n-au fost curăţate înainte de a face poza, which is cool.

Una din cele mai mişto încăperi mi s-a părut cea a lui Rudyard Kipling. “As he was short, he had his English walnut chair placed on blocks” Iaca şi imaginea, alaturi, cu biroul.

Ce naiba caută un ciocan pe masa de scris? Şi încă nu-mi dau seama ce e chestia de lemn aşezată lângă călimară, dar voi cerceta şi voi afla.

Anyway, mi s-a părut o idee foarte mişto de articol, so many thanks to Moonlightblues!

Letters from dead writers

Scriitorul 1: Iar aflu despre existenţa cuiva imediat după ce a murit. Acum este un scriitor de SF pe nume Thomas M. Disch. S-a sinucis acum, pe 4 iulie şi acum tot caut povestiri ale lui, disponibile pe net. A făcut şi un joc, Amnesia, pe undeva prin ’87 (yes, a long time ago).

Neil Gaiman vorbeşte de bine despre Disch pe blog, aici. Uite şi necrologul, pe Independent, ca să fie tacâmul complet.

Am mai dat peste nişte interviuri, precum şi peste blogul lui Disch, Endzone, cu ultimul entry de pe 2 iulie. Postul e despre inflaţie – nu tocmai ceva ce scrii cu două zile înainte să te împuşti, cred eu, dar oricum, a fost ciudat să mă uit pe el. M-a făcut să mă gândesc la bloguri ca lucruri care vor rămâne în urmă – cât ţine un blog dacă nu mai scrii pe el? De pe Endzone am luat şi adaptat titlul postului.

Later edit: Tot via Neil Gaiman, uite si o povestire de-a lui Disch pe net, Descending, pe scifi.com. Nu-mi vine sa cred ca nu m-am gandit sa caut acolo. Restul internetului e gol, la fel de gol ca frigiderul de la inceputul povestirii, iar blogurile de pe langa erau la fel (“In the cupboard it wasn’t much better: jars and boxes of spices, flour, sugar, salt—and a box of raisins! An empty box of raisins.”). Si apoi, deodata, cand imi pierdusem toate sperantele, si ma ascunsesem intr-un colt ascultand piese radiofonice pulp, Neil face sa apara povestirea asta. All I have to do is read it now. Thanks Neil!

Scriitorul 2: Via Ameer, am dat de un articol despre Kafka şi manuscrise de-ale lui. Povestea lor se învârte în jurul unei anume Esther Hoffe şi a lui Max Brod, prieten apropiat al lui Kafka. Cei doi, se zvoneşte, făceau contrabandă cu manuscrisele lui Kafka, şi Hoffe a fost şi arestată pe tema asta. Poate abia atunci când lumea ignoră legile ca să-ţi vândă opera, mă gândesc că te poţi considera un scriitor marcant. Anyway, găsiţi articolul aici.

Retrageri strategice

Atonement

Un titlu nasol de post, dar îmi place să caut, în fiecare film, câte o secvenţă care-l defineşte, şi cred că, într-un fel, pentru Atonement este următoarea:

Fiona: It says in the paper the army are making strategic withdrawals.
Briony: I saw that. It’s a euphemism for retreat.

Povestea este un mare eufemism, de la un capăt la altul – prima parte servind ca o mască pentru evenimentele celei de-a doua; şi ca orice mască, trebuie să atragă atenţia, să ia ochii, pentru a-şi îndeplinească menirea. Aşa că filmul are multe: cinematografie superbă, personaje frumoase, scenele pline de culori din conacul englezesc de vis contrastând cu ceaţa dură a realităţii războiului, şi peste toate vine o poveste despre cineva care vrea să spună adevărul, sfârşind prin a-l ascunde mai adânc. Nu regret că l-am văzut abia acum, poate dacă l-aş fi văzut mai demult m-ar fi afectat altfel.

Dacă vreţi să aflaţi plotul căutaţi în altă parte. Există şi cartea pe care vreau s-o citesc, şi alţii au vorbit mai bine, atât despre carte, cât şi despre film. Alin, pe blogul lui şi pe bookblog are o recenzie mişto. M-am uitat pe comentariile anterioare de acolo, şi postul ăsta ar fi ca un răspuns.